Sarmale de post cu ciuperci şi orez în foi de viţă

0
32

De ceva timp mi s-a cam luat de carne, iar cele câteva kilograme acumulate în perioada de izolare m-au determinat să gătesc nişte sarmale „pandemice”, aşa cum îmi place să le numesc. Aceste sarmale sunt de post, deci nu au pic de carne, şi conţin tot felul de legume mărunţite, plus necesarul orez, care să le ofere consistenţă. Dacă îţi este poftă de nişte sarmale, dar cântarul îţi cam atrage atenţia că ar trebui să o laşi mai moale cu caloriile, îţi recomand această reţetă de sarmale de post cu ciuperci şi orez.

Sunt delicioase, nu îngreunează digestia, au puţine calorii, dar ţin şi de foame.

Ingrediente pentru sarmale de post în foi de viţă

  • 250 de grame de orez
  • 3 morcovi
  • Un dovlecel
  • 10 ciuperci champignon
  • O jumătate de ardei gras
  • 4 legături de ceapă verde
  • 200 de grame de sos de tomate
  • O legătură de mărar
  • Foi de viţă (aproximativ 50 de bucăţi)
  • Sare şi piper, după gust
  • 3 linguri de ulei
  • O linguriţă de vegeta

Mod de preparare sarmale de post în foi de viţă

Mai întâi de toate, o precizare: foloseşte, dacă este posibil, frunză de viţă proaspătă, nu la borcan, în saramură, cumpărată din comerţ – aceasta este foarte sărată, tare şi se rupe cu uşurinţă, aşa că mai tare te chinui cu ea.

Să revenim. Pune o oală cu 2 litri de apă la fiert. Adaugă frunzele de viţă în apa care clocoteşte şi las-o să fiarbă 3-4 minute. Scoate-o pe o farfurie şi las-o să se răcească.

Pentru compoziţie. Se curăţă dovlecelul, morcovii, ceapa şi ciupercile şi se taie în bucăţi mari. Ca să nu pierzi vremea tocând mărunt legumele, le poţi pune la mărunţit în blender. Ai grijă însă! Legumele sunt foarte apoase, aşa că este indicat să storci compoziţia de apă.

Pune orezul într-o sită şi spală-l sub jet de apă rece. Scurge-l bine de apă şi lasă-l deoparte.

Într-o cratiţă adâncă, pune uleiul la încins, apoi adaugă orezul. Prăjeşte-l timp de 2-3 minute, până se rumeneşte puţin, apoi adaugă legumele mărunţite. Pune sare şi piper, după gust, amestecă bine şi lasă pe foc încă 5 minute, să se înmoaie legumele.

Într-un ibric, pune 250 ml de apă, o linguriţă de vegeta şi una de sos de tomate, amestecă şi lasă să dea un clocot. Toarnă această „supă” peste compoziţia din cratiţă, amestecă bine şi lasă la fiert încă 10-15 minute sau până când orezul absoarbe tot lichidul.

Lasă compoziţia de sarmale să se răcească, apoi umple sarmalele şi împătureşte-le, având grijă să le „sigilezi” bine capetele, ca să nu iasă compoziţia din ele în timpul fierberii.

Aşază sarmalele într-o tavă unsă cu puţin ulei, apoi toarnă peste ele 500 ml de apă caldă în care ai adăugat restul de sos de tomate. Ai grijă să acoperi bine sarmalele cu lichid.

Rupe cu mâna firele de pătrunjel şi pune-le deasupra sarmalelor. Acoperă tava cu folie de aluminiu şi dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade.

Lasă la cuptor 2-3 ore şi completează cu apă dacă lichidul scade, astfel încât sarmalele să aibă în ce fierbe. Timpul de gătire diferă în funcţie de cuptor şi de frunză. De exemplu, cu cât frunza de viţă este mai bătrână, cu atât timpul de fierbere va fi mai mare.

Scoate de la cuptor şi serveşte cu smântână sau iaurt. Poftă bună!