Ochelari inteligenţi care ajută persoanele cu deficienţe de vedere să se deplaseze

0
25

Un startup românesc a fost admis în Headstart, un program accelerator de top la nivel european în domeniul sănătăţii. Startupul românesc semifinalist în cadrul programului Headstart este .lumen şi produce ochelari ce folosesc tehnologie AI (artificial intelligence) pentru a ajuta persoanele cu deficienţe de vedere să se deplaseze. Compania îşi propune să preia şi să îmbunătăţească beneficiile oferite nevăzătorilor de către un câine-ghid.

Echipa .lumen obţine astfel 40.000 euro în programul Headstart şi va avea şansa să câştige o finanţare suplimentară de 10.000 de euro, precum şi acces la cele mai bune oportunităţi de mentorat şi networking.

Semifinaliştii din acest an în cadrul Headstart vor concura pentru interesul investitorilor, mentorat, sprijin financiar şi un loc pe podium în Marea Finală, ce va avea loc în a doua jumătate a anului.

În cadrul programului Headstart, EIT Health a decis să sprijine 89 de startupuri europene din domeniul sănătăţii, inclusiv 17 echipe din regiunile cu inovaţie modestă sau moderată. Dintre acestea, şapte provin din Italia, câte două din Portugalia, Polonia şi Estonia şi câte unul din Grecia, România, Ungaria şi Letonia.

CITESTE PE EVZ.RO: Avertisment crunt al oamenilor de stiinţă: Încă…
CITESTE PE CAPITAL.RO: Edu.ro Bacalaureat 2020. Primele rezultate la Bac,…

Toate echipele obţin o finanţare în valoare de 40.000 euro pentru a-şi putea dezvolta proiectele inovatoare şi pentru a atrage investiţii private. Totodată, startupurile vor concura pentru finanţarea suplimentară de 10.000 euro în cadrul Finalei.

„Ne bucurăm să vedem încă un proiect inovator în sănătate susţinut de EITHealth şi credem că proiectele inovatoare din sănătate pot să contribuie atât la îmbunătăţirea sistemului de sănătate din România, cât şi la dezvoltarea ecosistemului român de inovatie”, a declarat Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, Director de Proiect EITHealth RIS Hub la FreshBlood HealthTech.

Anul acesta, EIT Health a extins aria domeniilor competiţiei Headstart pentru a contribui la găsirea soluţiilor pentru combaterea COVID-19 şi a selectat startupuri care vor dezvolta produse şi servicii ce vor sprijini Europa să limiteze, să trateze şi să gestioneze această afecţiune.

„Cheia dezvoltării sistemelor inovatoare de sănătate se află în mâinile noii generaţii: tinere talente care dezvoltă soluţiile de sănătate ale viitorului. Obiectivul nostru este să oferim suportul necesar şi oportunităţi de mentorat şi de networking pentru aceştia. Sunt foarte mândră să văd că există atât de mulţi tineri talentaţi în regiunile în curs de dezvoltare care lucrează la soluţii importante în domeniul sănătăţii şi care ar putea face viaţa multor oameni mai sănătoasă şi mai lungă în viitor”, a declarat Inês Matias, Business Creation Manager la EIT Health InnoStars.