Copilul are atacuri de panică? Pot fi semne ale fragilităţii emoţionale în contextul izolării din cauza coronavirusului

0
32

Într-o postare recentă pe reţeaua de socializare Facebook, medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenţia asupra unor manifestări la copii în această perioadă care nu legătură cu vreo afecţiune fizică. În schimb, spune medicul, aceste simptome neobişnuite pot indica o hiperemotivitate cauzată de izolarea la domiciliu ca urmare a pandemiei de coronavirus. Dr. Craiu le recomandă părinţilor să evite mersul nejustificat la spital cu copilul, deoarece riscul de a contracta noul coronavirus este mult mai mare astfel.

„Din ce în ce mai mulţi copii fac atacuri de panică şi manifestări ale unor boli care NU au niciun corespondent real în corpul lor. Din cauza epidemiei COVID-19 au aparut situaţii în care copii, mai mici sau mai mari, au dureri de cap sau în piept sau în alte părţi ale corpului, dificultăţi la înghiţire sau la respiraţie, ameţeli, tulburări de mers sau de somn etc.

Unii din aceşti copii au fost deja la medic. După examinare nu s-au găsit niciun fel de modificări obiective sau prin investigaţii în zonele bolnave.

Am primit zeci de astfel de mesaje de câteva zile încoace.

Mesaj de luat acasă – în aceste vremuri unice, este normal ca unii copii fragili să cedeze emoţional. Mai ales dacă au părinţii hiperemotivi sau dacă au părinţii plecaţi pe alte meleaguri.

Ce e de făcut? Vorbiţi mult cu astfel de copii, aşa cum recomandă UNICEF.

Cel puţin atât timp cât nu există febră mare şi invineţirea buzelor, a limbii sau a unghiilor, staţi acasă! Riscaţi să contactaţi COVID-19 dacă mergeţi degeaba în mediul spitalicesc. Cântăriţi foarte bine orice decizie de ieşit din casă.”

Mai jos, prezentăm integral documentul UNICEF privind importanţa comunicării cu copiii în această perioadă dificilă.

8 sfaturi pentru a-i linişti şi proteja pe copii

Te poţi simţi repede copleşit de tot ceea ce auzi despre boala provocată de noul coronavirus (COVID-19). De asemenea, este de înţeles dacă şi copiii dumneavoastră sunt neliniştiţi. Copiilor le poate fi greu să înţeleagă ce văd pe internet sau la televizor, sau ce aud de la alte persoane, astfel încât pot fi deosebit de vulnerabili în faţa sentimentelor de anxietate, stres şi tristeţe. Dar o discuţie deschisă cu ei, în care să vă arătaţi sprijinul, îi poate ajuta să înţeleagă situaţia, să o gestioneze şi chiar să îi ajute pe ceilalţi.

1. Puneţi întrebări deschise şi ascultaţi

Începeţi prin a-i îndemna pe copii să vorbească despre această problemă. Aflaţi cât de mult ştiu deja şi lăsaţi-i să conducă discuţia. Dacă sunt foarte mici şi nu au auzit deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordaţi subiectul, dar e o ocazie bună pentru a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.

Asiguraţi-vă că vă aflaţi într-un mediu sigur şi permiteţi-i copilului să vorbească liber. Desenele, poveştile şi alte activităţi vă pot ajuta să deschideţi discuţia.

Cel mai important este să nu le minimizaţi şi să nu le evitaţi îngrijorările. Asiguraţi-vă că arătaţi înţelegere pentru ceea ce simt ei şi asiguraţi-i că este firesc să se simtă speriaţi de aceste lucruri. Arătaţi-le că îi ascultaţi, acordându-le atenţie deplină, şi asiguraţi-vă că ei înţeleg că pot vorbi cu dumneavoastră şi cu profesorii lor ori de câte ori doresc.

2. Fiţi sinceri: explicaţi adevărul într-un mod accesibil copilului

Copiii au dreptul la informaţii reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulţii au, de asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizaţi un limbaj adecvat vârstei, urmăriţi-le reacţiile şi acordaţi atenţie nivelului lor de anxietate.

Dacă nu puteţi răspunde unei întrebări, nu mergeţi „pe ghicite“. Folosiţi momentul ca pe o ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizaţiilor internaţionale precum UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii sunt surse foarte bune de informaţii. Explicaţi că unele informaţii din mediul online nu sunt adevărate şi că este mai bine să avem încredere în experţi.

3. Arătaţi-le cum să se protejeze pe ei înşişi şi pe prietenii lor

Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus şi de alte boli este de a încuraja, pur şi simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversaţie extrem de serioasă. Cântaţi împreună un cântecel sau dansaţi împreună cu copilul, pentru ca procesul de învăţare să fie distractiv.

De asemenea, le puteţi arăta cum să strănute sau să tuşească în pliul cotului; explicaţi-le că cel mai bine este să nu vă apropiaţi prea mult de persoanele care au aceste simptome şi cereţi-le să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tuşesc sau au dificultăţi de respiraţie.

4. Faceţi-i să se simtă în siguranţă

Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simţi, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincţia între imaginile de pe ecran şi propria lor realitate şi pot crede că sunt în pericol iminent. Îi puteţi ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunităţi de a se juca şi relaxa, atunci când este posibil. Păstraţi rutinele şi programul obişnuite, cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuiţi la crearea de noi rutine într-un mediu nou.

Dacă vă confruntaţi cu un focar în zona dumneavoastră, reamintiţi-le copiilor că este puţin probabil ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se îmbolnăvesc foarte tare şi că mulţi adulţi fac eforturi pentru a menţine familia în siguranţă.

Dacă copilul dumneavoastră se simte rău, explicaţi-i că trebuie să stea acasă/ la spital, deoarece este mai sigur pentru el/ ea şi prietenii lui/ ei. Reamintiţi-i că ştiţi că este greu (poate înfricoşător sau chiar plictisitor) uneori, dar că respectarea regulilor îi va ajuta pe toţi să rămână în siguranţă.

5. Verificaţi dacă se confruntă cu stigmatizarea sau contribuie la stigmatizarea altora

Izbucnirea coronavirusului a adus cu sine numeroase incidente de discriminare rasială în întreaga lume; de aceea, este important să vă asiguraţi că fiul sau fiica dumneavoastră nu se confruntă cu bullying şi nici nu contribuie la bullying.

Explicaţi-le că infecţia cu coronavirus nu are nicio legătură cu felul cum arată cineva, de unde provine acea persoană sau ce limbă vorbeşte. Dacă li s-a vorbit urât sau au fost intimidaţi la şcoală, ar trebui să poată spune acest lucru liber unui adult în care au încredere.

Reamintiţi-le copiilor că toată lumea are dreptul de a se simţi în siguranţă la şcoală. Bullyingul este întotdeauna un lucru rău şi ar trebui să facem, iecare, ce ţine de noi pentru a fi amabili şi pentru a ne sprijini reciproc.

6. Vorbiţi-le despre exemplele pozitive

Este important pentru copii să ştie că oamenii se ajută reciproc, prin fapte bune şi acte de generozitate.

Povestiţi-le despre personalul medical, oamenii de ştiinţă, tinerii şi alte persoane care fac eforturi pentru a opri răspândirea bolii şi pentru a păstra comunitatea în siguranţă. Poate fi de mare ajutor să ştii că oameni plini de compasiune fac astfel de eforturi.

7. Aveţi grijă de dumneavoastră

Dacă reuşiţi să gestionaţi situaţia, vă veţi putea ajuta copiii mai bine. Copiii vă vor observa reacţiile la ştiri, astfel încât îi ajută să ştie că sunteţi calmi şi aveţi controlul asupra situaţiei.

Dacă vă simţiţi neliniştiţi sau supăraţi, dedicaţi-vă timp şi vorbiţi cu alte familii, prieteni şi oameni de încredere din comunitatea dumneavoastră. Faceţi-vă timp pentru acele lucruri care vă ajută să vă relaxaţi şi să vă recuperaţi.

8. Acordaţi atenţie modului în care încheiaţi discuţia

Este important să ştiţi că discuţia nu le-a produs copiilor disconfort. Pe măsură ce conversaţia se încheie, încercaţi să le măsuraţi nivelul de anxietate, urmărindu-le limbajul corpului, tonul vocii şi respiraţia.

Reamintiţi-le copiilor că pot sta oricând de vorbă cu dumneavoastră şi pe alte teme dificile. Reamintiţi-le că vă pasă, că îi ascultaţi şi că veţi fi lângă ei ori de câte ori se simt îngrijoraţi.