Ai probleme cu jocurile de noroc? Orice se vindecă. Psihiatrul Cristian Andrei te învață ce să faci

0
22

Doctorul psihiatru Cristian Andrei este expert și în problematica jocurilor de noroc, iar din 2015 face parte din Asociația Joc Responsabil, dedicată persoanelor care au probleme cu jocurile de noroc. Am vorbit cu doctorul Andrei despre dependența de jocuri de noroc, despre ce soluții există pentru cei care ajung să aibă o astfel de problemă, dar și despre procesul de vindecare în cazul acestor persoane. „Până la a ajunge să vorbim despre dependență, e important de știut că principiul numărul unu în jocul responsabil este faptul că joci ca să te distrezi, nu ca să produci bani. O distracție presupune o cheltuială de bani, nu un câștig de bani.”

Domnule doctor, este dependența de jocuri de noroc o problemă în România?

Peste tot în lume există probleme de comportament ale unor practicanți de jocuri de noroc, dar care nu se încadrează în zona „dependenței”. Separat de asta, există Tulburarea de Joc Patologic care este mult mai puțin răspândită. Această tulburare este menționată în manualele de psihiatrie că fiind corespondentul științific al așa zisei „dependențe” de jocuri de noroc. Estimările statistice oficiale de care dispunem noi în acest moment și, de altfel, singurele la care ne putem raporta arată că jocul patologic se situează sub nivelul de 0,6% din numărul total al populației adulte. România se încadrează în media europeană, respectiv 0,5-2% practicanți împătimiți ai jocurilor de noroc. Așadar, nu este nicidecum un fenomen de amploare și care ne amenință societatea.

Cum își pot da seama persoanele care obișnuiesc să joace dacă au o problemă?

În general, și am să mă adresez acum direct cititorilor care își pun această întrebare, cei din jur observă că tu ai putea avea o problemă cu jocurile în timp ce tu încă nu îți dai seama de acest lucru, mai ales dacă ești bărbat și ești tânăr. Este o problemă atunci când renunți la alte activități importante pentru a juca, atunci când ai încercat de mai multe ori să te lași și nu ai reușit, atunci când pariezi sume din ce în ce mai mari și dacă simți o neliniște când ești împiedicat să joci. Un prim pas pentru a afla dacă ai o problemă poate fi completarea unui chestionar de auto-testare pe criterii de diagnostic și care se regăsește pe site-ul Joc Responsabil.

Așadar este mai dificil ca un jucător să conștientizeze că are o astfel de problemă?

Se poate spune că persoanele de sex masculin, dominate de ideea de reușită prin acțiune, au dificultăți în a conștientiza că au o problemă. Mulți cred că stăpânesc tehnica jocului mai bine decât mașina de joc și că vor reuși să câștige bani, astfel încât să aibă senzația de succes social rapid și fără efort.

Ce soluții există pentru cei care au început să aibă probleme?

Este important ca persoana care sesizează probleme cu jocul de noroc să discute cu cineva chiar atunci, în acel moment, de preferat cu o persoană profesionistă, și să înceapă un proces de control al jocului, astfel încât să nu se răzgândească și să ajungă să se mintă. Aceștia au acum la îndemână o interacțiune directă și la orice oră cu o persoană specializată în acest domeniu și care îi poate ajuta. Mă refer la posibilitatea de a fi consiliat non-stop, 24/7, de către un psiholog, prin intermediul site-ului www.jocresponsabil.ro. La capătul liniei se află psihologi pregătiți special de către mine și sunt disponibili la orice oră, chiar și în timp ce noi vorbim. Este un serviciu unic în Europa!

Apoi, există terapii pe termen lung, așa cum oferim și noi prin programul Joc Responsabil. Mai exact, oferim cinci ședințe gratuite de consiliere psihologică, inclusiv familiilor acestora, o linie telefonică gratuită, 0800.800.099, prin intermediul căreia pot discuta cu un psiholog și se pot programa la aceste ședințe de terapie de la unul dintre cabinetele din București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța sau Craiova sau prin Skype ori alte medii de interacțiune audio-video.

În plus, din ce în ce mai mulți organizatori de jocuri oferă posibilitatea auto-excluderii temporare sau definitive. Deci după cum puteți vedea, cei care își doresc un mai bun control al timpului și resurselor alocate jocurilor au la îndemână diverse variante de suport.

„Jucătorii sunt distribuiți pe coduri de urgență ca să putem interveni eficient”

Cum decurge acest program? Spuneați că este unic în Europa?

Da, în Marea Britanie mai există ceva similar, dar acolo e cu program limitat, la finalul zilei chat-ul se închide și primești un mesaj automat. Pe chat-ul nostru, timpul de răspuns din partea unui psiholog este de mai puțin de un minut, respectiv între 39 și 53 de secunde. Dat fiind faptul că acum avem psihologi special pregătiți să te întâmpine pe portalul de consiliere al Joc Responsabil, iar ei sunt accesibili non-stop, ți se creează posibilitatea de a te ține de cuvânt față de tine însuți și de a porni în rezolvarea problemei fără să te mai răzgândești.

Ce presupune procesul de „vindecare”?

În cazul jocului de noroc patologic vindecarea este destul de dificilă, marcată de numeroase recăderi, de multă minciună și de episoade depresive. Din fericire, majoritatea cazurilor sunt acelea de simple probleme de joc și se pot rezolva prin consiliere psihologică pe termen scurt. Cazurile mai complicate sunt, de fapt, un efect. Efectul problemelor emoționale deja existente și neabordate pe care persoana le manifestă în viața de zi cu zi. În ceea ce privește prevenția, lucrurile stau și mai bine, pentru că acest serviciu, cel de consiliere psihologică online, vine în completarea programului de educație Antrenat de Majorat, desfășurat de noi în liceele din țară pentru a educa adolescenții. Revenind la consilierea psihologică online, jucătorii care apelează la consilierea psihologică online de la Joc Responsabil sunt distribuiți de noi pe coduri de urgență de la verde la roșu și astfel putem interveni eficient în momentul producerii problemelor, fără a mai aștepta o programare la consultație.

Care sunt regulile de respectat pentru un joc responsabil?

Principiul numărul unu în jocul responsabil este faptul că joci ca să te distrezi, nu ca să produci bani. Principiul al doilea este că trebuie să îți stabilești un buget pentru această distracție. Principiul al treilea este că merită să fii sincer cu tine și cu oamenii care te iubesc când îți spun că ai o problemă, astfel încât să te poți opri. Al patrulea principiu este să discuți cu cineva în momentul în care sesizezi că ai o problemă.Și ar mai fi faptul că un prieten adevărat nu se supără pe tine dacă nu mergi cu el să joci un joc de noroc.

Ce recomandări aveți pentru cei care joacă?

Cred că este util ca un jucător care simte că a depășit limita să se gândească la persoanele din jur care sunt afectate de pierderile financiare, sociale și emoționale. De obicei, o distracție presupune o cheltuială pe bani, nu un câștig de bani. Dacă îți propui să câștigi niște bani dintr-o activitate menită pentru divertisment, fără efort, acel lucru poate să îți tulbure capacitatea de a estima valorile în viață și te face să nu ai niciun respect pentru ceea ce ai câștigat. Lansez o întrebare la care vă rog să vă gândiți: prietenie pe bani? Libertate pe bani? Să râzi pe bani? Iubire pe bani?

„Un operator de jocuri nu își dorește un client cu probleme pentru că îi complică viața”

Considerați că industria de jocuri de noroc se adresează așa cum trebuie acestui tip de probleme?

Observ că în comparație cu industriile din alte țări din zona noastră, industria jocurilor de noroc din România a învățat repede ce înseamnă responsabilitatea socială și se implică din ce în ce mai mult în susținerea programelor preventive și în respectarea legalității. Sper din toată inima ca acest lucru să se manifeste în continuare la fel de mult.

Se spune că operatorii de jocuri de noroc sunt interesați numai de profit și nu de soarta jucătorilor, întrucât de pe urma acestora câștigă.

Pare oarecum natural ca un operator de joc să își dorească să aibă clienți fideli, dar dacă ar avea clienți dependenți ar avea atât de multe probleme în administrarea afacerii sale, încât ar deveni un coșmar. Mai degrabă vorbim aici despre un mit care a apărut în comunitățile de oameni mai puțin informați. În România există din ce în ce mai mulți operatori de joc care conștientizează importanța jocului responsabil și postează afișe, linkuri sau îndeamnă către Joc Responsabil. Există bineînțeles, mai ales în rândul organizatorilor mai mici sau care sunt la început de drum, un nivel scăzut de conștientizare a importanței educării jucătorilor, dar noi, cei din Asociația cu același nume ne propunem să îi convingem și pe aceștia să promoveze acest concept. În fond, cred că sunteți de acord cu mine că oricine își clădește o afacere își propune mai întâi să fie durabilă, sustenabilă, nu să aibă parte de probleme, ori s-o închidă în câțiva ani.

2020-02-13